Cuba Abonamente de bandă largă fixă

Abonamentele de bandă largă măsoară numărul de conexiuni active, de mare viteză, la internetul public. Conform definiției standard stabilite de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU), o conexiune trebuie să ofere o viteză minimă de descărcare de 256 kbit/s pentru a fi clasificată ca bandă largă. Acest indicator cuprinde diverse tehnologii, inclusiv Digital Subscriber Line (DSL), modem prin cablu, Fiber-to-the-Home (FTTH), bandă largă prin satelit și acces wireless fix terestru (FWA). Acesta servește ca o metrică critică pentru evaluarea infrastructurii digitale a unei țări și a pregătirii populației sale de a participa la economia digitală globală. Metrica este raportată de obicei ca un număr total sau ca o rată de penetrare la 100 de locuitori. În timp ce definițiile istorice se concentrau adesea pe conexiunile prin cablu, raportările moderne disting frecvent între banda largă fixă și abonamentele active de bandă largă mobilă pentru a oferi o vedere cuprinzătoare asupra conectivității. Abonamentele includ atât conturile rezidențiale, cât și cele utilizate de companii sau organizații guvernamentale, reflectând capacitatea totală a rețelei naționale de telecomunicații.

Datele privind abonamentele de bandă largă sunt colectate în principal de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU) prin chestionare anuale distribuite autorităților naționale de reglementare și ministerelor de telecomunicații. Aceste organisme naționale compilează cifrele furnizate de furnizorii de servicii internet (ISP) care operează în jurisdicțiile lor. În unele cazuri, datele sunt completate de sondaje naționale în gospodării și estimări ale Băncii Mondiale. O limitare semnificativă este variația modului în care țările definesc 'marea viteză', deoarece multe națiuni dezvoltate și-au ridicat pragurile interne la 25 Mbit/s sau 100 Mbit/s, în timp ce seturile de date internaționale folosesc încă pragul de 256 kbit/s. În plus, statisticile reflectă numărul de contracte mai degrabă decât numărul de utilizatori individuali; în multe regiuni, un singur abonament casnic poate oferi acces la internet pentru cinci sau mai multe persoane. Pentru țările cu lacune în raportare, datele recente sunt adesea generate folosind estimări bazate pe modele și extrapolări liniare.

Deși ITU este autoritatea globală principală, OCDE oferă date mai detaliate pentru țările sale membre, incluzând adesea detalii despre limitele de date și costurile hardware. Pot apărea discrepanțe între Banca Mondială și agențiile naționale din cauza ciclurilor de raportare diferite sau a includerii hotspot-urilor Wi-Fi publice 'gratuite' în unele numărători naționale.

O rată de penetrare a benzii largi fixe care depășește 30 la 100 de locuitori este considerată în general ridicată, tipică economiilor avansate. În națiunile în curs de dezvoltare, o schimbare în care penetrarea benzii largi mobile depășește cu mult banda largă fixă indică o strategie de infrastructură axată pe mobil.

Datele recente indică o expansiune robustă a conectivității globale, abonamentele de bandă largă fixă crescând cu o rată medie anuală de 5,9% în ultimii cinci ani. Abonamentele fixe totale au depășit 1,5 miliarde, fiind impulsionate în mare parte de o tranziție tehnologică masivă. Tehnologiile moștenite, cum ar fi DSL-ul pe bază de cupru, scad cu aproximativ 12,1% anual, pe măsură ce utilizatorii migrează către alternative mai rapide. Fiber-to-the-home domină acum piața, reprezentând aproximativ 72,68% din toate conexiunile fixe la nivel global. Simultan, ascensiunea tehnologiei 5G a alimentat o explozie a accesului wireless fix (FWA), care se estimează că va reprezenta peste 35% din noile conexiuni în anii următori. Banda largă prin satelit înregistrează, de asemenea, o creștere semnificativă, crescând cu peste 41% anual, pe măsură ce constelațiile de pe orbita joasă a Pământului oferă noi opțiuni pentru zonele îndepărtate și defavorizate. În ciuda acestui progres, 'decalajul digital' rămâne o provocare, deoarece viteza și calitatea conexiunilor variază semnificativ între populațiile urbane și cele rurale.

Diferențele regionale în adoptarea benzii largi sunt izbitoare și reflectă disparități economice mai largi. Țările cu venituri mari au în medie aproximativ 38 de abonamente fixe la 100 de persoane, în timp ce țările cu venituri mici văd adesea rate de penetrare aproape de zero. Regiunea Asia-Pacific deține în prezent cea mai mare cotă de piață, condusă de desfășurarea rapidă a infrastructurii în China și India. În Europa, țări precum Spania au devenit lideri în dezafectarea rețelelor vechi de cupru în favoarea acoperirii totale cu fibră. În schimb, în multe părți ale Africii și Asiei de Sud, banda largă mobilă servește ca mijloc principal și adesea singurul de acces la internet; penetrarea mobilă în Comunitatea Statelor Independente (CSI) a ajuns la aproximativ 147 la 100 de persoane. Această dependență regională de datele mobile se datorează adesea costului ridicat al instalării cablurilor fizice pe terenuri vaste sau subdezvoltate, făcând soluțiile wireless calea cea mai viabilă către conectivitatea universală.