Cuba Suprafață forestieră

Indicatorul suprafeței forestiere măsoară întinderea totală a terenului acoperit de păduri, definită de Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) ca fiind terenul care se întinde pe mai mult de 0,005 km² (0,0019 mile pătrate) cu arbori mai înalți de 5 m (16 picioare) și un coronament de peste 10%. Această definiție impune ca terenul să nu fie utilizat în principal în scopuri agricole sau urbane. Include atât pădurile care se regenerează natural, cât și pădurile plantate, cum ar fi plantațiile de cherestea stabilite pentru producția de lemn. Cu toate acestea, exclude în mod specific plantațiile de pomi fructiferi, segmentele de palmieri de ulei și sistemele agroforestiere unde culturile sunt cultivate sub un coronament de arbori. Indicatorul ia în considerare zonele care sunt temporar lipsite de vegetație forestieră — din cauza recoltării sau a perturbărilor naturale — cu condiția ca acestea să fie de așteptat să se regenereze. Acesta servește ca o metrică fundamentală pentru evaluarea biodiversității globale, a capacității de sechestrare a carbonului și a eficacității politicilor de conservare a mediului la nivel național și internațional.

Colectarea datelor este coordonată în principal de Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) prin Evaluarea Resurselor Forestiere Globale (FRA). Acest proces se bazează pe o combinație de inventare forestiere naționale furnizate de statele membre și analize prin teledetecție. Rapoartele naționale sunt pregătite de corespondenți oficiali folosind sondaje la sol, deși frecvența acestor actualizări variază de la o țară la alta. Pentru a asigura coerența globală, FAO utilizează imagini prin satelit pentru a verifica cifrele raportate și pentru a completa lacunele de date. O limitare majoră este variația calității datelor; în timp ce unele națiuni oferă actualizări la câțiva ani, altele se pot baza pe sondaje efectuate cu peste 10 ani în urmă. În plus, diferențele dintre definițiile utilizării terenului și datele privind acoperirea terenului pot duce la estimări contradictorii între platformele internaționale de monitorizare, deoarece utilizarea prevăzută și prezența fizică a arborilor sunt metrici distincte.

În timp ce FAO rămâne sursa principală pentru datele oficiale privind utilizarea terenului, Global Forest Watch (GFW) oferă estimări anuale ale acoperirii arborilor bazate exclusiv pe observații prin satelit. GFW raportează adesea cifre de pierdere mai mari deoarece include eliminări temporare, cum ar fi recoltarea, pe care FAO le clasifică ca fiind încă pădure dacă terenul este destinat regenerării.

Un punct de referință global pentru ecosisteme terestre sănătoase este de aproximativ 31% din suprafața totală a terenului. Schimbarea netă anuală a pădurii este considerată pozitivă dacă câștigurile din împădurire și expansiune naturală depășesc pierderile din defrișări, deși conservarea pădurii primare este prioritatea cea mai mare pentru biodiversitate.

Estimările actuale indică faptul că lumea are o suprafață forestieră totală de aproximativ 41 de milioane km² (16 milioane mile pătrate), acoperind aproximativ 31% din suprafața terestră globală. Deși lumea continuă să piardă suprafață forestieră, rata pierderii nete a încetinit considerabil în ultimele decenii. Datele recente arată că pierderea netă anuală a scăzut de la 78.000 km² (30.116 mile pătrate) în anii 1990 la aproximativ 47.000 km² (18.147 mile pătrate) în cel mai recent deceniu. Această tendință este determinată de o combinație de defrișări reduse în anumite națiuni tropicale și creșteri semnificative ale suprafeței forestiere în regiunile temperate prin expansiune naturală și inițiative de plantare la scară largă. În ciuda acestei rate în scădere, pierderea pădurilor tropicale primare rămâne o preocupare critică, deoarece aceste ecosisteme sunt de neînlocuit pentru stocarea carbonului și biodiversitate.

Distribuția pădurilor este foarte inegală, doar cinci țări — Rusia, Brazilia, Canada, Statele Unite și China — deținând 54% din suprafața forestieră totală a lumii. Europa, inclusiv Rusia, deține cea mai mare cotă regională, de 25%, în timp ce America de Sud are cea mai mare proporție de acoperire forestieră raportată la suprafața sa terestră, de 49%. În ultimii 30 de ani, tendințele regionale au divergat brusc: Africa și America de Sud au înregistrat cele mai mari pierderi nete de suprafață forestieră din cauza expansiunii agricole și a exploatării forestiere. În schimb, Asia a înregistrat câștiguri nete semnificative, determinate în mare parte de programele masive de reîmpădurire din China. Țările cu venituri ridicate prezintă în general suprafețe forestiere stabile sau în creștere, în timp ce regiunile tropicale cu venituri mici continuă să se confrunte cu cele mai mari presiuni din cauza conversiei utilizării terenului pentru creșterea vitelor și producția de soia.