Rwanda Emisii de CO₂

Emisiile de dioxid de carbon (CO2) sunt principalele gaze cu efect de seră antropogene eliberate în atmosferă, predominant prin arderea combustibililor fosili precum cărbunele, petrolul și gazele naturale. Acest indicator urmărește volumul de gaz produs în timpul generării de energie, transportului și proceselor industriale, cum ar fi fabricarea cimentului și arderea gazelor la faclă. Deoarece dioxidul de carbon este un gaz cu durată lungă de viață care captează căldura în atmosfera Pământului, acesta este principalul motor al schimbărilor climatice globale. Aceste emisii sunt măsurate de obicei în tone metrice sau kilotone. Inventarele naționale se concentrează pe emisiile care apar în interiorul granițelor geografice ale unei țări, care sunt esențiale pentru monitorizarea conformității cu tratatele internaționale privind clima. Deși CO2 apare în mod natural în ciclul carbonului prin respirația plantelor și activitatea vulcanică, creșterea din era industrială este atribuită aproape în întregime activității umane. Măsurarea acestor niveluri permite oamenilor de știință și factorilor de decizie să cuantifice impactul economic al creșterii economice asupra mediului și eficacitatea strategiilor de tranziție către surse de energie cu emisii reduse de carbon.

Colectarea datelor pentru acest indicator se bazează în principal pe statisticile energetice naționale și pe înregistrările producției industriale, mai degrabă decât pe măsurători atmosferice directe. Organisme internaționale precum Agenția Internațională a Energiei (IEA) și Global Carbon Project aplică factori de emisie standardizați dezvoltați de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) pentru a calcula masa de CO2 eliberată pe unitatea de combustibil ars. Această metodologie ia în considerare intensitatea carbonului a diferitelor surse de energie — de exemplu, cărbunele eliberează semnificativ mai mult carbon decât gazul natural pentru aceeași producție de energie. Limitările includ excluderea frecventă a emisiilor din aviația și transportul maritim internațional (combustibili de buncăr) din totalurile naționale, precum și incertitudinea ridicată a datelor legate de schimbările de utilizare a terenurilor și defrișări. Mai mult, în timp ce datele bazate pe combustibili fosili sunt foarte precise, emisiile provenite din arderea biomasei la scară mică sunt adesea estimate folosind sondaje mai puțin precise.

Discrepanțele apar adesea între IEA și Global Carbon Project deoarece prima se concentrează strict pe arderea legată de energie, în timp ce a doua include emisiile din schimbările de utilizare a terenurilor și producția de ciment.

O medie globală de aproximativ 4,7 tone metrice (5,2 tone scurte) pe cap de locuitor este adesea folosită ca bază de referință, deși națiunile dezvoltate depășesc frecvent 10 tone metrice (11 tone scurte). Pentru a limita încălzirea globală la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale, experții indică faptul că emisiile nete trebuie să ajungă la zero până la mijlocul secolului.

Conform celor mai recente date disponibile, emisiile globale de dioxid de carbon au atins niveluri record, estimările recente plasând producția anuală legată de combustibilii fosili la aproximativ 37,8 miliarde de tone metrice (41,7 miliarde de tone scurte). Deși implementarea rapidă a energiei eoliene, solare și a vehiculelor electrice a început să încetinească rata de creștere a emisiilor, volumul total nu a atins încă vârful. O tendință pozitivă este decuplarea observată a creșterii economice de emisiile de carbon în multe economii avansate, unde PIB-ul a crescut în timp ce emisiile au scăzut constant începând cu anii 2000. Cu toate acestea, aceste reduceri sunt în prezent compensate de cererea tot mai mare de energie în economiile emergente, în special în Asia. Mixul energetic global rămâne puternic dependent de combustibilii fosili, care furnizează încă aproximativ 80% din oferta totală de energie. Datele recente indică faptul că evenimentele meteorologice extreme au influențat, de asemenea, tendințele emisiilor, deoarece temperaturile mai ridicate cresc cererea de energie pentru răcire în multe regiuni, ducând la o producție mai mare de carbon legată de electricitate.

Datele regionale dezvăluie o diviziune clară în ceea ce privește responsabilitatea și impactul. China este în prezent cel mai mare emițător total din lume, contribuind cu aproape 30% din CO2 global, urmată de Statele Unite și India. Cu toate acestea, cifrele pe cap de locuitor arată o ierarhie diferită; cele mai mari amprente individuale se găsesc în America de Nord și în națiunile producătoare de petrol din Orientul Mijlociu, unde emisiile pe cap de locuitor pot depăși 15 tone metrice (16,5 tone scurte). În schimb, majoritatea țărilor din Africa Subsahariană emit mai puțin de 1 tonă metrică (1,1 tone scurte) de persoană. Uniunea Europeană a înregistrat cea mai constantă scădere pe termen lung, emisiile fiind acum cu aproximativ 35% mai mici decât nivelurile din 1990. Piețele emergente din Asia de Sud-Est înregistrează cea mai rapidă creștere a producției de carbon pe măsură ce se industrializează și își extind rețelele electrice, bazându-se adesea pe cărbune pentru a satisface cererea urbană rapidă.