Rwanda Acces la apă curată

Accesul la apă măsoară procentul dintr-o populație care utilizează surse îmbunătățite de apă potabilă, clasificate în funcție de nivelul lor de serviciu. Conform Programului Comun de Monitorizare OMS/UNICEF, cel mai înalt standard este apa potabilă gestionată în condiții de siguranță, care trebuie să fie situată în incintă, disponibilă la nevoie și lipsită de contaminare fecală și chimică prioritară. O sursă îmbunătățită este una concepută pentru a proteja împotriva contaminării exterioare prin construcția sa, inclusiv apa prin conducte, forajele, fântânile protejate și colectarea apei de ploaie. Treptele inferioare ale scării serviciilor includ servicii de bază, unde un drum dus-întors pentru colectarea apei durează 30 de minute sau mai puțin, și servicii limitate, care depășesc acest timp. Cei fără surse îmbunătățite se bazează pe fântâni sau izvoare neîmbunătățite, sau pe apa de suprafață din râuri și lacuri. Acest indicator este un motor fundamental al sănătății publice, deoarece urmărește principala apărare împotriva bolilor transmise prin apă. De asemenea, servește ca proxy pentru egalitatea de gen și dezvoltarea economică, având în vedere că povara colectării manuale a apei cade adesea pe umerii femeilor și fetelor, limitându-le oportunitățile educaționale și profesionale.

Datele sunt armonizate în principal de Programul Comun de Monitorizare OMS/UNICEF folosind trei surse principale: sondaje în gospodării, recensăminte naționale și date administrative de la autoritățile de reglementare sau utilități. Sondajele cheie includ Sondajele Demografice și de Sănătate și Sondajele pe Grupuri de Indicatori Multipli. Pentru a estima serviciile gestionate în condiții de siguranță, JMP evaluează trei criterii: accesibilitatea, disponibilitatea și calitatea. Dacă datele pentru toate cele trei nu sunt disponibile, JMP utilizează adesea valoarea minimă a criteriilor disponibile ca o estimare conservatoare. Datele sunt analizate folosind regresia liniară pentru a produce tendințe naționale și pentru a completa lacunele dintre anii de sondaj. O limitare semnificativă este lipsa testării directe a calității apei în multe sondaje în gospodării, forțând cercetătorii să utilizeze tipul de sursă îmbunătățită ca proxy pentru siguranță. În plus, înregistrările administrative subestimează adesea rezidenții din așezările informale sau pe cei care utilizează surse de apă private, nereglementate.

În timp ce JMP este standardul global, guvernele naționale pot raporta rate de acces mai mari dacă utilizează definiții mai largi ale surselor îmbunătățite sau nu iau în considerare calitatea apei și intermitența.

O rată de acces gestionată în condiții de siguranță de peste 99% este tipică pentru națiunile cu venituri ridicate, în timp ce ratele sub 50% indică o criză gravă de infrastructură. Atingerea țintei globale de 100% este considerată esențială pentru eliminarea bolilor transmise prin apă și reducerea mortalității infantile.

Accesul global la apă potabilă sigură s-a extins semnificativ în ultimele decenii, totuși miliarde de oameni rămân insuficient deserviți. Estimările recente arată că aproximativ 74% din populația globală are acces la apă potabilă gestionată în condiții de siguranță, lăsând aproximativ 2,2 miliarde de oameni fără acest serviciu esențial. Deși numărul persoanelor care se bazează pe apa de suprafață sau pe surse neîmbunătățite a scăzut cu sute de milioane de la începutul mileniului, tranziția către statutul de gestionat în condiții de siguranță progresează prea lent pentru a atinge obiectivele internaționale de sustenabilitate până în 2030. Schimbările climatice complică tot mai mult aceste eforturi, deoarece temperaturile în creștere și schimbarea modelelor de precipitații provoacă secete și inundații mai frecvente care deteriorează infrastructura și contaminează proviziile existente. Mai mult, urbanizarea rapidă depășește extinderea rețelelor municipale de apă în multe regiuni în curs de dezvoltare, ducând la niveluri de servicii stagnante sau în scădere în unele orașe. Datele actuale indică faptul că rata globală de progres trebuie să se cvadrupleze pentru a obține accesul universal, în special în contextele fragile unde acoperirea este semnificativ mai mică decât media globală.

Disparitățile regionale în accesul la apă sunt profunde, Africa Subsahariană și părți din Oceania confruntându-se cu cele mai mari provocări. Datele recente dezvăluie că mai puțin de 31% din populația din Africa Subsahariană are acces la apă gestionată în condiții de siguranță și rămâne singura regiune în care mai puțin de jumătate din școli oferă apă potabilă de bază. În schimb, Europa și America de Nord au obținut un acces aproape universal, deși mici grupuri de comunități rurale sau marginalizate încă duc lipsă de un serviciu fiabil. Există, de asemenea, un decalaj rural-urban persistent la nivel mondial; aproximativ 80% din populația căreia îi lipsesc chiar și serviciile de bază trăiește în zonele rurale. În aceste medii, povara fizică a colectării apei este extremă, femeile și fetele transportând adesea bidoane care cântăresc până la 19 kg pe distanțe lungi. În timp ce Asia de Sud și de Est au înregistrat cele mai rapide îmbunătățiri în infrastructura de bază, multe dintre aceste țări încă se luptă să asigure că apa este în mod constant lipsită de contaminare.